Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România s-a sesizat cu privire la știrea apărută în presă cu privire la faptul că „un fost asistent social” a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti cu închisoare cu executare şi daune de 50 de milioane de lei.
Atragem atenția jurnaliştilor, care au preluat ştirea, că au dezinformat publicul din cauză că nu s-au documentat cu privire la această ştire – persoana condamnată nu figurează în Registrul Naţional al Asistenţilor Sociali din România.
Potrivit art. 2 și art. 7 din Legea 466/2004 privind statutul asistentului social, asistent social este persoana care are studii superioare de specialitate în asistență socială și este înregistrată în Registrul Național al Asistenților Sociali din România.
Considerăm că lipsa de documentare în astfel de cazuri afectează imaginea profesiei de asistent social!
Pentru informaţii referitoare la profesia de asistent social precum și despre Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali vă invităm să accesaţi site-ul www.cnasr.ro