Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România a fost sesizat cu privire la știrea prezentată în data de 22.11.2023 de publicația online Ziare.com în cadrul căreia se utilizează eronat termenul de asistent social.
Referitor la aceste informații, CNASR dorește să clarifice aspectele legate de profesia de asistent social, deoarece, aspectele relatate în media pot să conducă la confuzie în rândul publicului, aducând prejudicii imaginii profesiei de asistent social, prin confundarea acestei profesii cu alte ocupații din domeniul social. Menționăm că asistentul social este ”persoana care a obținut diplomă de licență în cadrul unei instituții de învățământ superior, cu specializare în domeniu” cf. art. 2, alin. 2) din Legea 466/2004 - Statutul asistentului social. În cazul la care se face referire în știre, este vorba despre o altă ocupație din domeniul protecției drepturilor copilului.
În acest sens, considerăm că menționarea în spațiul public a expresiei „asistent social” trebuie făcută cu responsabilitate și în cunoștință de cauză, pentru a evita afectarea imaginii profesiei de asistent social.
Pentru informaţii referitoare la profesia de asistent social precum și despre Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali vă invităm să accesaţi site-ul www.cnasr.ro.